Zeci de bătrâni torturați, zero demisii. Politicienii de prim rang își pasează vina

La şapte zile de la demararea anchetei DIICOT, care a scos la iveală tortura la care au fost supuse zeci de persoane în azile finanţate de stat, partidele politice îşi pasează, discret, responsabilitatea, în speranţa că demiterea unor şefi de direcţii sau agenţii va detensiona publicul.

După o şedinţă cu mai mulţi miniştri cu atribuţii în domeniu, care a avut loc duminică, la Palatul Cotroceni, Marcel Ciolacu anunţa controale, modificarea legii şi constata că este „o problemă de fond, o problemă de sistem, un sistem corupt și inert“.

Ce nu a spus prim-ministrul este dacă a avut discuţii cu propriii subordonați care ar trebui să dea răspunsuri în acest caz – Gabriela Firea şi Marius Budăi – şi dacă partidul pe care îl conduce încă îi mai susţine în funcţii.

Implicarea Gabrielei Firea
Investigaţiile jurnalistice au plasat-o pe Gabriela Firea în apropierea acestor centre în care 98 de persoane în vârstă sau cu dizabilităţi au fost înfometate, bătute și au rămas fără pensii sau apartamente.

Potrivit Centrului de Investigații Media, sora Gabrielei Firea ar fi lucrat la Serviciul de protecție și asistență socială din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari (DAS) încă din anul 2017. Inițial, aceasta ar fi fost inspector, însă ulterior ar fi ajuns să conducă instituția. Sursa citată arată că Nela Vica Andrieș ar fi plecat din cadrul DAS pe 20 februarie anul în curs.

Sursa citată arată că DAS Voluntari și DGASPC Ilfov sunt instituțiile care trebuie să se asigure că furnizorii de servicii sociale publice sau private din Voluntari și, respectiv, cele din întregul județ Ilfov își țin beneficiarii în condiții demne, omenești, legale.

Jurnaliştii Buletin de Bucureşti susţin că timp de doi ani, încă de la înființarea asociației și până la demisia din ianuarie 2023, vicepreședintele Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz“ a fost, în acte, Ligia Gheorghe, prietenă a ministrului Firea.

Mai mult, centrele îşi aveau sediile pe raza oraşului unde primar este soţul Gabrielei Firea, Florentin Pandele.

Ministrul Familiei se apără spunând că nu avea cunoştinţă despre aceste cazuri şi respinge implicarea apropiaților săi.

Budăi a retras avizul Centrului de Resurse Juridice
Marius Budăi, ministrul Muncii, are în subordine o parte din agenţiile cu atribuţii de control. Mai mult, el ar fi retras avizul Centrului de Resurse Juridice (CRJ) de a vizita azilele. ONG-ul este cel care a sesizat situaţia din respectivele centre încă de la sfârşitul anului trecut. Organizaţia spune că a trimis patru sesizări ministerului pe acest subiect, iar la sfârşitul lunii martie Marius Budăi ar fi denunţat acordul de colaborare pentru vizitarea inopinată a centrelor rezidențiale de către CRJ pe motiv că organizația nu ai fi „blurat imaginea unor beneficiari“, fiind vorba despre imagini care îi erau destinate pentru a observa cum sunt tratate persoanele cu dizabilităţi în aceste centre, explică ONG-ul.

PSD şi PNL așteaptă rezultatele oficiale
Contactat de „Adevărul“, prim-vicepreședintele PSD, fostul premier Mihai Tudose, a afirmat că ancheta este în desfășurare, însă nu a ezitat să paseze răspunderea colegilor din PNL. „Așteptăm rezultatele oficiale și până atunci sunt convins că domnul premier va spune ce se întâmplă și atunci vom lua o decizie. (…) Dacă acest caz era într-un alt județ, președintele Consiliului Județean era făcut chiftele în trei secunde“, a mai susținut Tudose.

La rândul său, şeful CJ Ilfov, liberalul Hubert Thuma, a evitat să comunice cu jurnaliştii „Adevărul“, singura reacţie pe subiect fiind o postare pe Facebook în care cere control la DGASPC Ilfov.

Şi liberalii încearcă să evite subiectul: „Noi nu stabilim vinovății la partid, ci am stabilit cum putem sprijini reforma și ce măsuri se pot adopta pentru a nu mai avea vreodată asemenea situații îngrozitoare. Legat de domnul Budăi, nu s-a făcut o analiză în PNL cu privire la responsabilitatea domniei sale. De asemenea, în ceea ce o privește pe doamna Firea, vom vedea ce reiese din anchete și rapoarte și ne vom pronunța. Prim-ministrul însă poate evalua activitatea miniștrilor din cabinet“, a declarat Stroe pentru „Adevărul“.

„Vom cere măsuri pentru toți cei vinovați, nu contează la ce minister își desfășoară activitatea. Este clar că trebuie luate măsuri“, a fost şi reacţia şefului PNL, Nicolae Ciucă.

Singurul care a admis lipsa de eficienţă a statului, având în vedere faptul că în controalele DSP Ilfov efectuate la centrele respective la începutul anului au fost depistate deficienţe minore, a fost Alexandru Rafila.

„De multe ori controlăm hârtii în loc să controlăm evidenţe şi cred că lucrul cel mai important este să vedem cum sunt îngrijiți în mod efectiv pacienţii care se află în astfel de centre“, a declarat ministrul Sănătăţii, evitând să spună dacă titularul de la Muncă ar trebui să demisioneze.

Cine pleacă
Totuşi, au plecat acasă şeful DSP Ilfov, Gabriel Negulescu, preşedintele Agenției Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPDPD), Mihai Tomescu, vicepreşedintele instituţiei, Adela Crăciun, şi şefa Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), Cristina Elena Anton. Directoarea DGASPC Sector 3, Mihaela Ungureanu, a fost suspendată din funcţie.