Zece elevi maghiari din Cluj-Napoca vor fi despăgubiți cu câte 6.000 de lei. Primul proces câştigat pe discriminare lingvistică

Zece elevi maghiari din Cluj-Napoca vor trebui despăgubiți cu câte 6.000 lei deoarece au fost discriminaţi de autorităţi, a hotărât Curtea de Apel București miercuri. 
Motivul este că decizia din 2016 a Inspectoratului Școlar Județean Cluj de a închide clasa de arte plastice din Liceul Teoretic Apáczai Csere János a fost luată prin discriminare, transmite Asociația Advocacy Group for Freedom of Identity, citată de g4media.ro. Această hotărâre este o premieră în justiția românească, decizia Curții de Apel nr. 1634.A/04.12.2019 fiind momentul când pentru prima oara când o instanță din România acordă despăgubiri pentru un caz de discriminare lingvistică.

În 2016 când inspectorul general de la acea dată Valentin Claudiu Cuibus (actual consilier județean) a decis că nu va aproba funcționarea singurei clase de arte plastice în limba maghiară din județul Cluj (și chiar din regiune) pentru cei 16 elevi care au optat să înceapă clasa a 5-a în aceasta.

Situația nu a găsit rezolvare nici la secretarul de stat responsabil pentru educația în limbile minorităților András Király, care a fost nominalizat în funcție de UDMR. Acesta nu a dat niciun răspuns relevant la întrebările care i-au fost adresate de Inspectoratul Școlar, de școală și de către părinți. Cu toate că ar fi avut autoritatea în baza funcției pe care o avea, nu a contribuit la rezolvarea cazului, potrivit Asociației Advocacy Group for Freedom of Identity, printr-un comunicat.

În mai 2018 zece dintre copiii discriminați au acționat în judecată Inspectoratul și Ministerul în fața Tribunalului București. În data de 8 noiembrie 2018, instanța, prin hotărârea nr. 1975/2018, a constatat răspunderea celor doi pârâți și a hotărât ca fiecare reclamant să fie despăgubit cu suma de 5.000 lei. Această hotărâre a Tribunalului București a fost atacată cu apel de către ambii pârâți, precum și de către reclamanți.

 » Aflați mai multe informații aici.