VREMEA Cod portocaliu de caniculă în 13 judeţe şi în Bucureşti, până sâmbătă dimineaţa

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o nouă avertizare Cod portocaliu de caniculă, valabilă până sâmbătă dimineaţa în 13 judeţe şi în Bucureşti, precum şi un Cod galben căldură persistentă, ce vizează alte 12 judeţe.
Conform prognozei de specialitate, în intervalul 27 iunie, ora 10:00 – 28 iunie, ora 10:00, va fi în vigoare o alertă Cod portocaliu de vreme deosebit de caldă, în cea mai mare parte a Olteniei şi a Munteniei, precum şi în sudul Dobrogei continentale. Astfel, valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime vor ajunge la 39 de grade, iar cele minime se vor situa între 20 şi 23 de grade, caracterizând o noapte tropicală, transmite Agerpres.
De asemenea, până sâmbătă dimineaţa, la ora 10:00, va fi Cod galben de caniculă în sud-estul Transilvaniei, în jumătatea de sud a Moldovei, vestul Olteniei, nord-estul Munteniei şi în nordul Dobrogei continentale, unde maximele vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade, iar cele minime între 17 şi 21 de grade.