Voluntarii Antibiotice Iași donează sânge la cea de-a 20-a acțiune de donare organizată de companie

Peste 70 de angajați Antibiotice au donat sânge în cadrul celei de-a 20-a ediții a campaniei “Donează sânge! Pune suflet pentru viață!”, organizată astăzi, 14 octombrie, de Fundația Antibiotice – Știință și Suflet, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași (CRTS Iași).“A contribui la însănătoșirea oamenilor, a fi solidari cu cei care au nevoie de sprijinul nostru se regăsește în ADN-ul companiei Antibiotice, este misiunea noastră, iar în această perioadă, mai mult ca oricând este important să fim cu toții solidari. Acțiunea de donare de sânge de astăzi este un moment de bilanț pentru că ne aflăm la cea de-a 20-a ediție, de-a lungul a 11 ani de când o organizăm în cadrul companiei. Cele peste 1200 de unități de sânge donate de sute de angajați în acest timp au ajutat până la 3600 de vieți. În mod voluntar, angajații Antibiotice, au ales să ajute pe cei a căror viață depinde de aceste rezerve de sânge“, a declarat Mihaela Melinte, Coordonator Comunicare &PR.

Desfășurarea acestei ediții a fost posibilă în contextul reluării caravanei mobile de vaccinare a CRTS, datorită lipsei acute de sânge din spitalele ieșene. Medicii ieșeni luptă zilnic cu această problemă ce pune în dificultate viața pacienților care necesită transfuzii sanguine, iar voluntarii Antibiotice, donatori recurenți sau noi, au înțeles urgența și au donat în total aproape 35 de litri de sânge.

„Mi-am dorit din tot sufletul să fac acest gest, dar până în acest moment nu am reușit, datorită unor probleme medicale. Însă, acum, pentru prima dată mă bucur foarte mult că pot să contribui mai ales în această perioadă de pandemie și mai ales în această zi de sarbătoare, de Ziua SfIntei Cuvioase Parascheva. Poate prin gestul meu pot să fac și eu o “minune” pentru cineva care are mare nevoie de ajutor”,

 » Aflați mai multe informații aici.