Vlad Voiculescu, prins cu minciuna de către George Simion
Liderul partidului AUR s-a declarat extrem de furios pe Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății. Acesta urma să se întâlnească cu el după protestul organizat la ora 17, dar a aflat o veste proastă. Cu toate că ministrul i-ar fi promis că îl primește la discuții, jandarmeria i-a dat un mesaj trist lui George Simion. La scurt timp după ce întâlnirea lor a fost stabilită, Vlad Voiculescu a anulat-o.
„Ce se întâmplă cu Vlad Voiculescu este de domeniul fantasticului. A ținut o conferință de presă de peste o oră și ceva, în care a făcut aceleași promisiuni pe care le-am auzit de sute de ori până acum. A spus că protestul nostru este politic, dar nu are nicio problemă să ne primească. A spus că va rămâne la Minister în noaptea asta, până seara târziu.
Vrem să intrăm, am făcut delegația AUR, să ne primească. Vlad Voiculescu a spus că ne primește. Surpriză: după 15 minute am primit un mesaj că nu mai e în minister, cum a spus la conferința de presă. Nu e posibil așa ceva. Tocmai a ieșit să spună cât de bine e intenționat, dar a mințit groaznic.
Suntem de ore bune în stradă, am stat la Minister si la Matei Balș. Sunt foarte supărat, sunt nervos. A mințit groaznic! Nu e posibil să avem un astfel de ministru care își bate joc de noi, de oamenii care așteptau în față să fie primiți, așa cum a anunțat în fața presei. Să își asume responsabilitatea politică. Ne așteptam sa ne primească la discuții, așa cum ne-a promis. După conferință, jandarmii ne-au spus că a plecat împreună cu cabinetul lui. A plecat într-un mod specific lui Ceaușescu, care a plecat din aceași clădire cu elicopterul. Domnule Voiculescu, ați spus în fața poporului român că ne primiți”, a mărturisit George Simion pe Facebook.
George Simion, amenințări către Vlad Voiculescu
Pentru că nu și-a respectat cuvântul dat și a mințit când le-a spus că îi așteaptă la discuții, George Simion a recunoscut că s-a înfuriat de lipsa de neseriozitate și l-a amenințat pe Vlad Voiculescu. Acesta vrea să vadă că se ține de promisiunile făcute poporului român. Dacă nu, umilința sa va fi publică.
Sursă text: playtech.ro
Sursă foto: playtech.ro