Vizita lui Klaus Iohannis în Republica Estonia
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri şi joi, o vizită de stat în Republica Estonia, la Tallinn, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Potrivit sursei citate, vizita are loc în contextul aniversării centenarului relaţiilor diplomatice româno-estone şi a 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi ca urmare a dialogului constant româno-eston la nivel înalt din ultimii ani.
În cadrul vizitei, preşedintele Iohannis va avea consultări politice cu omologul eston, Kersti Kaljulaid. De asemenea, şeful statului va avea întrevederi cu prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, precum şi cu preşedintele Parlamentului eston, Jüri Ratas.
Printre subiectele care se vor afla pe agenda convorbirilor preşedintelui Klaus Iohannis cu înalţii oficiali estoni se află consolidarea relaţiei bilaterale, inclusiv a cooperării economice şi sectoriale dintre cele două state, cu accent pe sectorul digital, combaterea pandemiei de COVID-19, precum şi teme de pe agenda europeană: viitorul Uniunii Europene, Planul european de redresare, tranziţia verde şi digitală, procesul de extindere a Uniunii şi Parteneriatul Estic al UE, evoluţiile din Republica Moldova, Ucraina şi Belarus.
Discuţiile vor viza şi cooperarea româno-estonă în cadrul NATO, inclusiv în ceea ce priveşte situaţia de securitate la Marea Neagră şi Marea Baltică, dar şi în contextul rezultatelor Summitului NATO din 14 iunie, precum şi cooperarea dintre cele două ţări în cadrul Formatului Bucureşti 9 şi al Iniţiativei celor Trei Mari.
Preşedintele Iohannis va depune o coroană de flori la Monumentul Războiului de Independenţă şi va vizita Primăria oraşului Tallinn, Centrul e-Estonia şi start-up-ul Unicorn Squad, şcoală profesională de robotică.