Virgil Popescu: Eu şi acum spun că avem un preţ foarte mare la gaz, nejustifica
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, este de părere că preţul gazului natural este unul nejustificat de mare şi că acesta este menţinut la actualul nivel prin „jocuri de piaţă”. Popescu este sceptic cu privire la o scădere a preţului gazelor naturale atâta timp cât există o dependenţă faţă de Rusia şi cât timp războiul din Ucraina continuă.
„Atâta timp cât vom fi în continuare dependenţi de gaz din Federaţia Rusă, preţ al gazului care am văzut cu toţii că începând cu a doua parte a anului trecut a început să crescut brusc, fără nicio justificare, practic manipulat, prin reducerea ofertei – că până la urmă asta a fost, s-a refuzat suplimentarea unor cantităţi de gaze în condiţiile în care cu ani în urmă acest lucru se întâmpla – este evident că, dacă vom avea o dependenţă, preţurile nu vor scădea. Vom depinde de jocurile care se fac la cei care dictează gazul rusesc”, a afirmat Virgil Popescu, miercuri seară, la Digi 24.
Ministrul consideră că preţul gazului este unul nejustificat de mare.
„Eu şi acum spun că avem un preţ foarte mare la gaz, nejustificat. A crescut cumva costul exploatărilor de gaze? Costă mai mult să scoţi gazul din pământul rusesc faţă de anul trecut? Nu! Deci pur şi simplu din jocuri de reducere a ofertei, din jocuri de piaţă, acest preţ a ajuns să fie foarte mare. Şi este menţinut acolo”, a adăugat ministrul.
El este sceptic cu privire la o scădere a preţului gazelor naturale atâta timp cât există o dependenţă faţă de Rusia şi cât timp războiul din Ucraina continuă.
„Atât timp cât avem un conflict la frontieră, conflict din Ucraina, nu cred că vom asista la scăderi de preţuri. (…) Cât timp va fi război, nu cred că vom asista la o scădere a preţului. Dacă vom avea suficient de mult gaz lichefiat şi nu vom depinde de gazul din Federaţia Rusă, sigur că preţul va scădea. Pentru că nu se mai poate juca cu gazul ca şi armă politică, este evident”, a spus el.
Ministrul a explicat, de asemenea, că România şi-a permis să introducă o plafonare a preţului la gaz datorită dependenţei scăzute de importuri.
„Dacă am fi fost dependenţi de gazul de import, nu am fi putut să ne permitem să spunem: ăsta este preţul, dacă vreţi să vindeţi, bine, dacă nu vreţi să vindeţi, iarăşi bine”, a adăugat ministrul Energiei.