Viktor Orban: Sancțiunile UE împotriva Rusiei sunt „un pas spre război”

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a calificat vineri sancţiunile UE împotriva Rusiei drept „un pas spre război” şi şi-a intensificat criticile faţă de o strategie de la Bruxelles pe care o consideră „periculoasă”, informează France Presse, citată de Agerpres.

„Oricine intervine economic într-un conflict militar ia o poziţie”, a declarat liderul naţionalist în cadrul tradiţionalului său interviu la un post de radio apropiat de putere.

„Încet-încet, alunecăm spre război”, a insistat el, îngrijorat de acumularea măsurilor luate pentru a sancţiona ofensiva rusă din Ucraina.

Viktor Orban denunţă cu regularitate sancţiunile europene, chiar dacă le-a votat alături de partenerii săi, acuzându-le pentru dificultăţile economice ale acestei ţări central-europene.

Economia s-a contractat în trimestrul III (faţă de al doilea), iar inflaţia a depăşit 20%, ajungând chiar şi la 45% la alimente.

Guvernul a lansat o „consultare naţională” pe această temă şi a plasat afişe în toată ţara cu un mesaj flancat de imaginea unei rachete: „Sancţiunile de la Bruxelles ne aduc la sapă de lemn”.

Premierul ungar s-a declarat gata să „lupte” împotriva unui posibil nou pachet de sancţiuni şi să asigure că Ungaria, foarte dependentă de hidrocarburile ruseşti, este „exceptată”, ca în cazul embargoului asupra petrolului.

„Acum furnizăm arme distructive, antrenăm soldaţi ucraineni pe propriul teritoriu, impunem sancţiuni asupra energiei. (…) Devenim o parte integrantă” a conflictului, a insistat Orban.

„Încă nu se trage asupra noastră, dar suntem pe cale să devenim un beligerant. Europa joacă un joc foarte periculos”, a conchis el.