VIDEO: Zacornea conducea băut o mașină a Guvernului. Tradiția alcoolului la Serviciul de permise

Nu va avea drept de examinare timp de trei luni. Predecesorul lui Vasile Zacornea, prins duminică seara cu 0,11 la mie în aerul expirat, a fost găsit şi el în trafic, cu o alcoolemie de 0,79 n în urma acestei isprăvi, Tudor Minea şi-a pierdut funcţia, preferând să se pensioneze.

FOTO: Vasile Zacornea (stânga) și Tudor Minea

Prins alaltăseară conducând cu o aloolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat (la testarea cu aparatul alcooltest), şeful Serviciului Permise şi Înmatriculări a fost amendat contravenţional cu 1.305 lei. Cms.-şef Vasile Zacornea şi-a pierdut şi permisul de conducere pentru 90 de zile. Există însă şi pagube colaterale, ne-a declarat şeful Cancelariei Instituţiei Prefectului, în subordinea căreia se află Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor: tot pentru 90 de zile i s-a retras şi dreptul de a fi examinator. „La cât de puţini examinatori avem, aceasta nu e deloc o veste bună”, ne-a spus Marius Dangă. Cât priveşte maşina pe care o conducea Vasile Zacornea, aceasta era chiar maşina de serviciu.

De remarcat că predecesorul actualului şef al SPCRPCIV şi-a pierdut funcţia după o păţanie asemănătoare. Comisarul Tudor Minea a fost prins în trafic cu 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întâmplat într-o noapte de la mijlocul lunii februarie 2014. Zacornea a încercat atunci să-l „salveze” şi, pentru că a făcut scandal, cei doi poliţişti de la Rutieră care l-au prins pe Minea i-au administrat şi lui o amendă de 1.000 de lei pentru tulburarea liniştii publice. În ceea ce-l priveşte pe Tudor Minea, el s-a ales cu dosar penal şi, pentru că şi-a recunoscut vinovăţia, a fost condamnat la un an de închisoare cu amânarea executării, pe un termen de supraveghere de doi ani. Minea s-a pensionat cu un an înainte de termen, în aprilie 2014.

Despre Tudor Minea puteți ciiti în: EXCLUSIV: Ruşine! Şeful de la Permise, prins beat criţă la volan (FOTO&VIDEO)