VIDEO – S-a stabilit cine a câştigat marele premiu la Loteria Vaccinării

Loteria Română a acordat, vineri seară, premiile finale ale Loteriei de vaccinare, respectiv marele premiu de un milion de lei, un premiu de 500.000 de lei, un premiu de 300.000 de lei, unul de 100.000 de lei şi 80 de premii a câte 10.000 de lei. Ultimele extrageri pentru Loteria de vaccinare, respectiv cea de-a paisprezecea extragere săptămânală, cea de-a treia extragere lunară, extragerile pentru premiul de 500.000 de lei şi premiul de 1.000.000 de lei au avut loc vineri seară.

Extragerile au fost difuzate de TVR.  Cele 80 de premii a câte 10.000 de lei vor fi acordate persoanelor care au numerele de ordine cuprinse între 3.418.618 până la 3.418.697 inclusiv.

Premiul lunar, în valoare de 300.000 de lei, a fost câştigat de numărul 3.151.259, premiul de 500.000 a fost câştigat de numărul 1819676, iar marele premiu în valoare de un milion de lei, de persoana care are numărul de ordine 1235704.

La cea de-a paisprezecea extragere săptămânală au participat numerele de ordine din intervalul 3.367.676 – 3.419.257, corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 31 decembrie, la orele 12:00. La cea de-a treia extragere lunară au participat numerele de ordine din intervalul 3.061.028 – 3.419.257. La extragerea pentru premiul de 1.000.000 de lei au participat toate numerele de ordine alocate pentru Loteria de Vaccinare, respectiv numerele de ordine din intervalul 1 – 3.419.257.

 » Aflați mai multe informații aici.