Victor Ponta este dovedit plagiator cu acte în regulă. Fostul premier a pierdut procesul! – Jurnal de Craiova

Victor Ponta este dovedit plagiator cu acte în regulă. Fostul premier a pierdut procesul!Liderul Pro România a pierdut procesul cu Ministerul Educației privind verdictul de plagiat dat de CNATDCU. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă în acest caz.Informația a fost publicată de jurnalista Emilia Șercan, pe pagina sa de Facebook.„Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant PONTA VICTOR VIOREL, împotriva Sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iulie 2020”, arată instanța.Ministrul Educației, Monica Anisie a conformat de asemenea acest verdict, după cum transmite Edupedu.„În sfârșit, se face dreptate! Sper ca această decizie să fie un mesaj clar pentru cei care au vrut să plagieze: acest lucru se pedepsește. Să fie descurajați”, a spus Ministrul Educației.Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) este definitivă și irevocabilă. “Din punct de vedere procedural, în acest moment plagiatul este irevocabil”, au precizat surse din Ministerul Educației pentru Edupedu.ro.Ponta a deschis două procese în instanțăPe 1 august 2016, ministrul Educaţiei la acea vreme, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept în cazul lui Victor Ponta.„Se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5.663 din 15.12.2003”, se arăta în ordinul emis de Mircea Dumitru.Ordinul ministrului Educaţiei a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie 2016, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.Ponta a deschis atunci două procese în instanţă, în care a cerut suspendarea, respectiv anularea ordinului ministrului Educaţiei, însă acţiunile sale au fost respinse.După deschiderea proceselor, Baroul Bucureşti a suspendat discuţiile privind excluderea fostului premier din avocatură,

 » Citește toată știrea pe https://jurnaldecraiova.ro/