Vergil Chiţac, primul parlamentar cu coronavirus: Am primit clasarea dosarului in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor
Senatorul PNL Vergil Chiţac, primarul parlamentar depistat cu coronavirus, a anunţat marţi dimineață că dosarul in rem deschis pe 16 martie de procurorii de la Parchetul General pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor a fost clasat. De asemenea, procurorii au dispus clasarea și cu privire la angajații DSP, după ce senatorul nu a fost transportat cu izoleta.
„Dragii mei, legat de nefericita întâmplare din martie, am primit clasarea dosarului in rem. Pentru cei care încă se îndoiau, aceasta este dovada incontestabilă a nevinovăţiei mele, integritatea nefiindu-mi niciodată pusă la îndoială. În cariera mea anterioară, am administrat patrimonii de peste 100 de milioane de euro şi am dat bun de plată la peste 60 de milioane de euro, bani publici şi europeni, fără să existe nici cea mai mică suspiciune legată de activitatea mea. Vreau să mulţumesc acelora care m-au susţinut în acele momente dureroase. De asemenea, îi chem alături de mine şi pe cei care atunci m-au privit cu rezerve. Împreună facem Constanţa puternică”, a scris Vergil Chiţac, marți dimineață, pe Facebook.
Procurorii de la Parchetul General au deschis pe 16 martie un dosar penal in rem, pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul senatorului liberal Vergil Chiţac,
» Citește tot articolul pe www.digi24.ro