Vasile Nagy (AUR): politicienii de la guvernare folosesc religia pentru a obține capital politic

Religia și viața politică din România – a fost ultimul subiect abordat de către deputatul AUR Vasile Nagy într-o declarație politică. Deputatul constată că lucrurile, în acest sens, au degenerat în ceea ce privește separarea religiei în general și a bisericii, în special, de viața politică, susținând că actualii politicieni folosesc religia în scopuri de PR politic. Nagy face apel la solidaritate, îndemnând clasa politică să tindă spre un stat laic și de drept unde parlamentul și partidele politice nu se implică în viața biserică.

Suntem martori cum politicienii români se folosesc de religie și biserică, pragmatic și fără scrupule, pentru a-și atinge scopuri politice . Unii cu sprijinul bisericii câștigau alegeri – renumitele calendare ortodoxe 2017 cu trandafirii roșii. Alții câștigau audiență atacând biserica și batjocorind în public sfinți și sfinte – postând articole despre „o mamă surogat”.

Dragi colegi, dacă mai aveți ceva sfânt, lăsați religia în pace, nu ispitiți biserica și nu intoxicați sufletul acestui popor. Haideți să ne vedem de politic și să tindem împreună spre un stat laic și de drept unde parlamentul și partidele politice stau de-o parte de religie și nu recurg la “PR” alb sau negru pe seama bisericii”, a declarat deputatul AUR Vasile Nagy.

Mai mult, Nagy susține că asistă tot mai des la scene de populism politic bazat pe relaționarea cu biserica, iar cei mai tineri și amatori în ale politicii, încearcă și ei să stea pe aproape de biserică intonând imnuri și cântând cântece patriotice împreună cu clerici și părinți duhovnicești.