Valeriu Gheorghiţă: Avem peste 40% din populaţia adultă vaccinată anti-Covid-19

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva Covid-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că numai în ultimele 72 de ore s-au administrat peste 360.000 de doze de vaccin şi că în acest moment, în România, peste 40% din populaţia adultă s-a vaccinat. Gheorghiţă a făcut un apel către universităţile de medicină să organizeze maratoane ale vaccinării în marile oraşe şi a precizat că un astfel de maraton se va desfăşura la Bucureşti în fiecare sfârşit de săptămână, până la finalul anului, potrivit hotnews„În ultimele trei zile, întreaga ţară a fost într-un maraton de vaccinare pentru că, în ultimele 72 de ore, la nivel naţional, peste 360.000 de doze au fost administrate. Sunt peste 260.000 de persoane care au venit pentru doza 1, ceea ce reprezintă aproape jumătate din numărul persoanelor care s-au vaccinat în ultimele patru săptămâni cu doza 1. Este o creştere extrem de importantă şi de dorit a numărului de persoane care în aceste zile s-au adresat către centrele de vaccinare (…). Îi încurajez şi pe cei care nu sunt decişi să se vaccineze, să se adreseze către centrele de vaccinare. Datoria noastră este să creştem progresiv capacitatea de vaccinare, aşa încât în următoarele săptămâni să putem atinge rata de cel puţin 70% persoane vaccinate din populaţia adultă. În acest moment, avem peste 40% rată de acoperire vaccinală în rândul populaţiei adulte, de peste 18 ani”, a declarat, duminică seară, Valeriu Gheorghiţă, potrivit News.ro.

El a menţionat că, la Maratonul Vaccinării care este în desfăşurare în Capitală, peste 29.000 de oameni s-au imunizat. „Dacă ne referim la datele de la Maratonul de vaccinare de la Bucureşti, sunt peste 29.000 de persoane până la această oră care s-au vaccinat în cele şase centre de vaccinare. Dintre acestea, sunt peste 21.000 de persoane care au primit prima doză de vaccin”,

 » Aflați mai multe informații aici.