Vâlcea: Un bărbat s-a aruncat de la etajul 4, cu fiul său în braţe

Polițiștii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizați, miercuri după-amiază, în orei 16.00, prin apel 112, cu privire la faptul că două persoane s-au precipitat de la etajul patru al unui bloc.
Din primele verificări se pare că ar fi vorba de un bărbat, în vârstă de 40 de ani, și de fiul său minor, în vârstă de şapte ani.
La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a transportat victimele la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări, pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 » Aflați mai multe informații aici.