Vâlcea: Circa 3.000 de persoane s-au imunizat în 24 de ore – GdS
Un număr de 2.859 de persoane s-au imunizat anti-COVID în ultimele 24 de ore în judeţul Vâlcea. De la debutul pandemiei acesta reprezintă vârful vaccinărilor de până acum în Vâlcea, conform datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).
Dintre acestea:
2.284 sunt persoane care s-au vaccinat cu prima doză, 137 care au primit doza rapel (a doua doză),438 – doza booster (a treia doză).
De la începutul campaniei de vaccinare, care a avut loc pe 4 ianuarie, în Vâlcea, 105.835 de persoane au fost imunizate complet cu unul dintre cele patru seruri folosite în România – Pfizer, Astra Zeneca, Moderna şi Johnson&Johnson. În total au fost administrate 207.408 de doze de vaccin.
Cel mai mare aflux de persoane este la Centrul de vaccinare de la Liceul Tehnologic Ferdinand din municipiul Râmnicu Vâlcea, unde se administrează şi vaccinul monodoză produs de compania Johnson&Johnson. Acesta este disponibil şi la Centrul de vaccinare de la Liceul „Antim Ivireanul” din Râmnic, precum şi la cabinetele medicilor de familie care s-au alăturat campaniei de vaccinare, în ultimele 24 de ore fiind imunizate cu acest ser 1.130 de persoane.
Potrivit datelor centralizate de DSP Vâlcea, cei mai mulţi vâlceni au ales însă să se vaccineze cu serul de la Pfizer, până acum fiind administrate 165.050 de doze de la această companie, dintre care 1.704 în ultima zi.
Cu Moderna s-au vaccinat 4.924 de persoane, în timp ce Astra Zeneca, care în prezent se mai administrează într-un singur centru din Vâlcea (Centrul de vaccinare de la Şcoala Gimnazială „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea), a fost solicitat de 11.621 de persoane, ultimele trei vaccinuri de la această companie fiind administrate duminică – două pentru doza 1 şi celălalt pentru efectuarea dozei rapel.
» Aflați mai multe informații aici.