Vâlcea: Acțiuni pentru depistarea transporturilor ilegale de brazi de Crăciun

În acest sfârșit de săptămână polițiștii vâlceni împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea au intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun.

În cadrul acestor acțiuni sunt instituite filtre rutiere pe drumurile publice, care vizează controlul circulației materialului lemnos pentru a se stabili dacă se respectă prevederile legale în vigoare și verificarea legalității documentelor de proveniență și însoțire a materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.

În urma activităților desfășurate pe raza municipiului Drăgășani, au fost constatate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010, de către 2 agenți economici care comercializau pomi de Crăciun, fiind aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 de lei. Totodată, s-a dispus confiscarea fizică  a 168 pomi de Crăciun, speciile brad si molid, în valoare de 3.360 lei.

Polițiștii vor continua activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice, prin instituirea filtrelor specifice, patrule în fondul forestier național și controale la depozitele de profil și vor aplica sancțiuni dacă situația va impune acest fapt.

ȘTIRI VIDEO GdS