USR PLUS, şi-a exprimat luni convingerea că protocolul din coaliţia de guvernare va fi respectat

Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, şi-a exprimat luni convingerea că protocolul din coaliţia de guvernare va fi respectat în ceea ce priveşte posibile remanieri guvernamentale, după cea a ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare.

„Eu nu l-am auzit nicio clipă pe premier spunând că rectificarea este legată de remaniere. Asta cred că este o speculaţie. (…) Aşa, în principiu, evident că pe fiecare minister se face o analiză, tocmai pentru a vedea argumente şi puncte de vedere legate de o situaţie sau cealaltă. În rest, avem un protocol foarte clar asumat între partenerii din coaliţie, nu văd niciun fel de problemă din această direcţie”, a declarat Dan Barna, după şedinţa Biroului Naţional al USR PLUS.

Întrebat dacă după „episodul Nazare”, mai are încredere în premierul Florin Cîţu că va respecta protocolul, Dan Barna a spus: „Nu am niciun fel de dubiu că acest protocol va fi respectat în ceea ce înseamnă relaţiile dintre partenerii de coaliţie”.

Vicepremierul a precizat că tema rectificării bugetare va fi discutată în cadrul şedinţei coaliţiei de luni, apreciind că resursele trebuie să se axeze pe zonele de investiţii şi dezvoltare.

„Resursele de care dispunem trebuie să meargă foarte clar pe zona de investiţii, pe zona de dezvoltare, pentru că şi această creştere economică şi aceste cifre pe zona de macro-economie, pozitive şi încurajatoare, din ultimele luni vin tocmai din faptul că acest Guvern şi-a asumat o politică de investiţii foarte activă, foarte agresivă, aş îndrăzni să spun, şi, din această perspectivă, şi rectificarea o văd în aceeaşi direcţie. Vorbim de zona de infrastructură, şi în zona de transporturi, şi în zona de sănătate şi în zona de autorităţi locale, acolo unde sunt de fapt investiţiile mari”, a afirmat Dan Barna.

Referindu-se la reorganizarea ministerelor, el a arătat că „o parte dintre ministere au HG-uri de reorganizare, altele sunt în momentul de faţă în lucru pe acest subiect”. „E un subiect care probabil până la finele anului va fi finalizat”, a adăugat Dan Barna.