USR-PLUS reacționează la acțiunile șefului CJ Iași, prin care își angajează rudele fără concurs

Șeful Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, este acuzat de către consilierii județeni ieșeni ai USR PLUS că își angajează rudele și prietenii fără a fi examinați.

Potrivit reprezentanţilor USR PLUS, Costel Alexe „nu s-a rezumat la a cere diverse favoruri când a fost ministru, ci a pus la cale un adevărat plan de acţiune pentru a îşi angaja familia în structurile CJ”.

Totodată, consilierii judeţeni USR PLUS solicită public organizarea de concursuri de angajare transparente şi recrutarea profesioniştilor prin intermediul companiilor specializate în selecţia de personal. „Judeţul Iaşi a devenit subiect de glume pentru o naţiune întreagă, din cauza acţiunilor iresponsabile şi prin sfidarea continuă pe care o afişează Costel Alexe, preşedintele CJ Iaşi. Ne exprimăm încrederea că autorităţile competente au iniţiat deja demersuri pentru a verifica legalitatea deciziilor de angajare ale rudelor, menţionate anterior”, mai precizează consilierii judeţeni USR PLUS Iaşi.

Sursă text: adevarul.ro

Sursă foto: nordestnews.ro