Ura a acaparat Slovacia, după atacul armat asupra premierului Robert Fico. Țara „se află în pragul unui război civil”

Premierul Slovaciei se află în „stare gravă, dar stabilă”, după ce, miercuri, a fost împușcat. A fost operat timp de cinci ore și urmează să fie supus unei noi intervenții chirurgicale.

Un glonț i-a străpuns abdomenul. Doar câțiva milimetri au lipsit ca rana să-i fie fatală, a spus, joi, președintele ales al Slovaciei.

Robert Kalinak, ministrul slovac al Apărării: „Permiteți-mi să vă informez și despre starea actuală a sănătății premierului Fico, care rămâne gravă”.

Miriam Lapunikova, directoarea spitalului: „A fost supus unei intervenții chirurgicale care a durat cinci ore și a implicat două echipe de medici: chirurgi și traumatologi. Pacientul avea mai multe plăgi prin împușcare. A fost dus în unitatea de terapie intensivă”.

Oficialii guvernamentali au confirmat că Fico a fost împușcat de aproape – în fața unui centru cultural din orășelul Handlova, din centrul Slovaciei, unde, înainte, participase la o întâlnire.
Atacatorul lui Fico, apropiat de o grupare pro-rusă

Fico se apropiase să-și salute susținătorii, iar atacatorul era printre ei. Martorii spun că l-a strigat cu apelativul Robo, cum îi spun apropiații, apoi a tras de cinci ori. Cel puțin un glonț i-a străpuns stomacul. Altele i-ar fi atins mâna și piciorul.

Suspectul a fost arestat pe loc. Presa l-a identifict drept Juraj Cintula, de 71 de ani, poet, fondator al unui club literar, dar și activist politic și actual membru al formaţiunii pro-occidentale Partidul Progresist.

Într-o înregistrare ce pare realizată în arestul poliției, suspectul spune că gestul a pornit de la dezacordul său față de politica guvernului condus de Robert Fico, mai ales demersurile pentru reorganizarea televiziunii de stat și îngrădirea presei independente.

Din presa slovacă răzbat informații contradictorii despre el. În poeziile sale se indentifică drept un om care a ajuns să riposteze atunci când e atacat.

Dacă acum sustine că este progresist, în trecut, ar fi fost apropiat de gruparea pro-rusă, „Recruții slovaci”. Aceștia se proclamau „patrioți” care luptă să protejeze Slovacia de valurile de imigranți.

De asemenea în trecut a fost angajat al unei companii private de securitate.

Martin Procka, Markiza TV, Banska Bistrica: „Ministrul de Interne a declarat că atacul a avut motivație politică. A spus că cel care l-a împușcat pe premier, un vârstnic din orașul Levice, detesta politicile guvernului. Suspectul a fost deja inculpat pentru tentativă de asasinat. Și este pasibil de închisoare pe viață”.

În noaptea din ziua atacului, ministrul de Interne declara că Slovacia „se află în pragul unui război civil” din cauza tensiunilor politice după tentativa de asasinare a premierului Robert Fico.

Matej Sutaj Estok, ministrul slovac de Interne: „Ne apropiem încet de marginea prăpastiei unui război civil. Pe rețelele sociale apar astăzi comentarii atât de pline de ură”.

Robert Fico, președintele unui partid populist de stânga, s-a remarcat printr-o retorică pro-rusă și anti-occidentală. În Slovacia, este perceput ca un politician al dezbinării, cu numeroase demonstrații de protest împotriva politicilor sale. Fico stârnește controverse și în Uniunea Europeană, pentru apelurile sale privind oprirea ajutorului militar pentru Ucraina și pentru încetarea sancțiunilor împotriva Rusiei.

Milan Nic, fost consilier principal al ministrului adjunct de Externe al Slovaciei: „Găsim motivarea acestui atac în politica internă a Slovaciei – una dintre cele mai polarizate țări din Uniunea Europeană. Iar Robert Fico este una dintre figurile care au dominat scena politică în ultimii 20 de ani”.

Unul lângă altul, președinta Zuzana Caputova, care își încheie mandatul, și președintele ales al Solvaciei Peter Pellegrini au făcut apel la calm.

Zuzana Caputova, președinta în exercițiu a Slovaciei: „Ca societate, trecem printr-o perioadă cu multe conflicte, dar vă rugăm să nu le împingeți la nivelul urii. Am convenit cu președintele ales să invităm liderii tuturor partidelor politice parlamentare la palatul prezidențial, cu unicul scop de a calma situația și de a respinge violența”.

Peter Pellegrini, președintele ales al Slovaciei: „Prin urmare, fac apel către toate partidele din Slovacia să întrerupă sau cel puțin să reducă semnificativ campania pentru alegerile europarlamentare. Aceasta aduce situații tensionate și acuzații reciproce între politicieni, iar confruntarea este ultimul lucru de care Slovacia are nevoie în acest moment”.