UPDATE: Spărgătorii de bancomate au fost arestaţi preventiv – Monitorul de Galati – Ziar print si online
Cei patru sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de furt calificat, constituire de grup infracţional organizat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, în formă continuată. Doi dintre autori ar fi implicaţi în comiterea unor fapte similare pe teritoriul altor state. Anchetele sunt în curs. Potrivit comunicatului DIICOT, analizând probatoriul administrat până la acest moment rezultă faptul că membrii structurii infracţionale şi-au asumat şi au exercitat/executat roluri bine stabilite în vederea îndeplinirii, cu succes, a scopului infracţional comun.
Astfel, unul dintre inculpaţi şi-a asumat rolul de lider al structurii infracţionale, acesta fiind, de altfel, cel care avea legătura directă şi exclusivă cu persoana care îi furniza dispozitivele explozive improvizate sau care îi împărtăşea cunoştinţele necesare pentru construirea acestora.
» Sursa: www.monitoruldegalati.ro