Unul dintre cei mai cunoscuți doctori din Timișoara, prins în flagrant când lua mită. Câți bani i-a cerut unui pacient

Este din nou scandal în lumea medicală. Unul dintre cei mai cunoscuți doctori din Timișoara, șeful secției de chirurgie de la ”Institutul de Boli Cardio-vasculare”, ar fi fost prins în flagrant în timp ce ar fi luat mită pentru o operație.

Cine este medicul prins în flagrant

Doctorul Marinică Gașpar este unul dintre cei mai renumiți chirurgi din vestul țării. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara în 1986, iar în CV-ul său figurează numeroase stagii de pregătire și specializări în străinătate, în chirurgie cardiologică minim invazivă și robotică.

Este profesor universitar la Reșița, membru activ al Asociației Europene pentru Chirurgie Toracică și al Societății Internaționale pentru Transplant de Inimă și Plămâni.

Din 2003, conduce secția de chirurgie a Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Este cunoscut și pentru faptul că acum opt ani l-a operat pe actorul Mircea Albulescu, internat pe atunci în stare gravă.

Acum, acuzatii grave planează asupra sa, iar procurorii au deschis o anchetă. Potrivit Direcției Generale Anticorupție, ofițerii DGA au organizat luni un flagrant la Institutul de Boli Cardiovasciulare.

Apoi, medicul a stat de vorbă mai multe ore cu anchetatorii în biroul unde ar fi primit banii. Plângerea ar fi venit de la un pacient căruia i s-ar fi cerut șpagă 1.000 de euro pentru o intervenție chirurgicală.

Gordana Bogosov, purtător de cuvant Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș: „În cauză, a fost începută urmărirea penală in rem sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită în formă continuată.”

Conducerea ”Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara” a reacţionat în urma percheziţiilor pe care Direcţia Generală Anticorupţie le-a făcut în cabinetul medicului Marinică Gaspar: „Astăzi (luni – n.red.) am fost informați despre începerea percheziției biroului domnului profesor universitar doctor Marinica Gaspar, șef secție chirurgie cardiovasculară. Perchezitia a avut ca obiect identificarea mijloacelor materiale care fac obiectul infractiunii de luare de mita. Conducerea Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara se pronunță ferm împotriva oricărei forme de infracțiune sau coruptie.”

Operatiunea ofițerilor anticorupție i-a luat prin surprindere inclusiv pe pacienții care așteptau în fața spitalului.

Femeie: „Nu-mi vine să cred. Nu-mi vine să cred că se mai poate așa ceva.”

Femeie: „Nu mi se pare ceva corect, pentru că ei au serviciu și sunt plătiți pentru așa ceva.”

Potrivit declarației de avere, medicul cercetat avea din salariul de șef de secție și de profesor universitar venituri anuale cumulate de 240.000 de lei. Acesta are și un depozit bancar de 170.000 de euro.

În urmă cu o săptămână, un alt medic cunoscut, cadru militar activ, doctorul Florin Săvulescu, șeful secției Chirurgie II din Spitalul Militar Central, a fost pus sub control judiciar, fiind cercetat tot pentru luare de mită. Acesta este acuzat că ar fi primit de la mai mulți pacienți sau de la rudele acestora bani și bijuterii pentru intervenții chirurgicale și examene de specialitate.