Uniunea Europeană va avea „discuţii tehnice” cu Belarus privind repatrierea migranților de la granița cu Polonia

Comisia Europeană a confirmat miercuri că va avea „discuţii tehnice” cu Minskul privind repatrierea în ţara de origine a migranţilor blocaţi la frontiera dintre Belarus şi Polonia. Comisia „va purta discuţii tehnice despre repatrieri cu Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM, asociată cu ONU) şi cu Belarus”, a indicat pe Twitter un purtător de cuvânt al executivului european, fără alte precizări.„Belarus trebuie să acorde acces la ajutorul umanitar şi să ofere adăpost migranţilor în ţară”, a reiterat el, potrivit AFP, preluată de Agerpres.Purtătorul de cuvânt a adăugat că preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, „şi-a continuat contactele” cu cei 27 pe această temă. Minskul a informat miercuri că a obţinut organizarea de „negocieri” cu Bruxellesul pentru soluţionarea crizei de la frontierele UE, după o discuţie telefonică între preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi cancelarul german Angela Merkel.Potrivit preşedinţiei bieloruse, cei doi au căzut de acord că „problema în ansamblul său se ridică la nivelul (relaţiilor) Belarus-UE şi că responsabili desemnaţi de fiecare dintre părţi vor întreprinde imediat negocieri”.„În acest context va fi studiată dorinţa refugiaţilor de a ajunge în Germania”, a continuat biroul de presă al preşedinţiei belaruse într-un comunicat.Anunţul a fost însă imediat nuanţat de Berlin, care s-a referit doar la cooperarea dintre Minsk şi UE pentru a oferi ajutor umanitar şi „opţiuni de repatriere pentru cei în cauză”, în cooperare cu ONU şi UE.Câteva mii de migranţi, în principal originari din Orientul Mijlociu, sunt blocaţi de zile întregi la temperaturi scăzute de-a lungul frontierei poloneze, pe partea belarusă, în speranţa de a putea intra în UE, reaminteşte AFP. Editor : B.P.

 » Aflați mai multe informații aici.