Uniunea Europeană adoptă al 12-lea pachet de sancţiuni impuse Rusiei, după ce Austria şi-a ridicat o rezervă

Uniunea Europeană (UE) a adoptat luni cel de-al 12-lea pachet de sancţiuni impuse Rusiei, care constă, între altele, în interzicerea importurilor de diamante ruseşti în UE, relatează AFP.

Statele membre UE au aprobat acest nou pachet vineri, în marja unui summit european, însă nu a fost adoptat îm mod oficial din cauza unei rezerve a Austriei, ridicată luni.

Interdicţia UE vizează diamantele naturale şi sintetice şi bijuterii – începând din ianuarie -, iar diamante ruseşti tăiate în alte ţări – începând din septembrie 2024.

Este vorba despre al 12-lea pachet de sancţiuni de la invazia Ucrainei, la 22 februarie 2022.

”Susţinem în continuare Ucraina împotriva tuturor aşteptărilor”, salută pe X preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von de Leyen.

Moscova este acuzată de faptul că-şi finanţează o parte a Războiului din Ucraina cu ajutorul comerţului profitabil al diamantelor – care reprezintă o cifră de afaceri de aproximativ patru-cinci miliarde de dolari pe an.

Belgia şi-a ridicat reticenţele cu privire la aceste sancţiuni, decise de statele membre G7 care au propus soluţii prin intermediul unui sistem de urmărire cu scopul de a le face eficiente fără a afecta industria, înfloritoare la Antwerpen (nord-vest).

29 DE ENTITĂŢI NOI

În privinţa tehnologiilor care putea fi folosite de către armata rusă, UE a decis să adauge 29 de noi entităţi pe lista celor acuzate de susţinerea efortului de război rus.

Ele sunt vizate toate de restricţii privind exportul lor de produse susceptibile să consolideze industria armamentului din Rusia.

Unele dintre aceste entităţi – implicate în ocolirea sancţiunilor – privind din ţări terţe – Singapore şi Uzbekistan – precizează într-un comunicat Comisia Europeană.

Mai multe ţări – inclusiv Kazahstanul – au fost acuzate de faptul că ajută Rusia să importe sute de produse, dar şi tehnologie care pot fi folosite de industria rusă a apărării.

UE se străduieşte să aplice mai bine sancţiunile vizând petrolul rusesc, după ce ţările din Occident au decis să interzică orice import de petrol rusesc peste un preţ al cărui prag a fost stabilit la 60 de dolari pe baril.

”MECANISM CONSOLIDAT”

Rusia a reuşit, însă, să ocolească această măsură – dezvoltând o ”flotă fantomă” de petroliere şi cu ajutorul Chinei şi Indiei – dezvăluia recent o cercetătoare de la Carnegie, Alexandra Prokopenko.

Un ”mecanism consolidat” de identificare a navelor urmează să fie implementat cu scopul de a împiedica aceste ocoliri, anunţă luni într-un comunicat Cei 27.

O notificare în cazul vânzării unor petroliere unor terţe ţări va fi de asemenea implementată, se arată în comunicat.

Cei 27 ay decis totodată să extindă aceste sancţiuni petroliere la gazul petrolifer lichefiat (GPL), la butan şi la propan, folosite în vederea încălzirii, ale căror importuri din Rusia ating peste un miliard de euro pe an.