„Unirea se poate face prin votul parlamentelor de la Chișinău și de la București”

Convorbire cu Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară

Domnule Eugen Tomac, între unioniști, eu mă simt cel mai confortabil. Probabil că m-am născut unionist, dar, oricum, pentru mine, trezirea a venit demult. Datorită unui profesor cu trei clase, care a fost la Cotu Donului și care mi-a spus până a murit că Basarabia este a României.Ani lungi, am văzut că, pentru mulți români din România, teritoriile noastrte din răsărit, invadate de Stalin, au rămas o chestiune abstractă. Mulți nu știu măcar să le arate pe hartă. Dacă nu interiorizezi istoria, nu ai cum s-o percepi doar prin efort cognitiv. Mă așteptam ca majoritatea romînilor din Basarabia, din nordul Bucovinei și din Herța să fie unioniști, dar m-am înșelat. La dumneavoastră când s-a produs această trezire?

Eugen Tomac: – Pentru prima dată, am conștientizat că fac parte dintr-o națiune mult mai mare, decât una periferică, aflată la marginea Uniunii Sovietice, atunci când am aflat de la cei doi bunici ai mei adevărul. Unul a făcut armata la Brașov, iar celălalt – la Turnu-Severin, în perioada interbelică. Fiind o fire curioasă, am întrebat de ce bunicii mei au făcut serviciul militar într-o altă țară. Și atunci mi-au dat și răspunsul: de fapt, nu este o altă țară, ci o lume de care noi am fost rupți. Ulterior, după ce, la Chișinău, s-au produs mari mișcări pentru revenirea la limba română, tatăl meu, care nu avea studii superioare pentru că era destul de dificil, m-a ajutat să înțeleg. Și-a dorit să facă Facultatea de istorie, dar n-a avut șansa să fie admis.

M-am născut în sudul Basarabiei, în fosta comună Averescu, astăzi i se spune satul Babele.

E foarte semnificativ că un campion al unionismului de astăzi este născut în satul mareșalului Averescu.

Eugen Tomac: – Din această comună cu 8000 de suflete, 99% sunt români, vorbesc românește. Mi-am dat seama că lucrurile esențiale definesc o națiune. Faptul că se păstrează toate tradițiile românești face ca această comunitate să fie vie. Mi-aduc aminte, pe când eram copil, neavând mijloace de informare în limba română, mai ales televiziune, când s-a trecut la grafie latină, tatăl meu era singurul abonat la revista „Literatura și Arta” din toată comuna. Și îmi explica de ce s-a abonat și de ce trebuie să știm cine suntem și de unde venim. Și toată această dragoste față de tot ceea ce reprezintă identitatea noastră am primit-o din familie,

 » Citește tot interviul pe Rostonline.RO