Undă verde pentru hidrocentrale în arii protejate. Senatorul Daniel Zamfir: Curentul electric e mai important decât cuibul unei păsări

Invocând criza energetică, senatorii au aprobat un proiect de lege controversat, care ar înlesni finalizarea unor hidrocentrale la care lucrările au fost sistate, în urmă cu mulți ani, pentru a proteja mediul. „Curentul electric este mai important decât o pasăre” a fost răspunsul senatorului Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii legii, la criticile organizațiior de mediu. După votul din Senat, proiectul de lege va fi trimis pentru dezbatere și aprobare către Camera Deputaților. Pe Jiu, singurul râu sălbatic din țară, potrivit activiștilor de mediu, statul a început în anii 2000 construcția a două hidrocentrale, la Bumbești și la Dumitra. În 2017 lucrările s-au oprit, deși investiţia era aproape de finalizare. Motivul: zona Defileul Jiului fusese declarată între timp arie naturală protejată, iar în baza noului statut, organizaţiile de mediu au contestat autorizaţiile emise şi au avut câştig de cauză.Din același motiv s-au sistat lucrările și la hidrocentrala de pe Valea Răstoliţei, în Munţii Călimani, unde activiștii de mediu spun că s-ar pune în pericol habitatul şi chiar existenţa lostriţei.Un proiect de lege din Parlament vrea, însă, deblocarea acestor proiecte, precum și a altor șase investiții în producția de energie electrică din surse hidro. „Astăzi este mult mai important curentul electric decât o păsărică care și-a mutat cuibul un kilometru mai încolo. Haideți, vă rog eu frumos, cu toată dragostea pentru păsărele și vă pot proba că eu însumi dau de mâncare la păsărele”, a declarat la dezbateri senatorul PSD Daniel Zamfir.„Discutăm de energie, uitându-ne la un consum mediu, care ar putea alimenta peste 3 milioane de gospodării. Și din punct de vedere al impactului asupra mediului, uitându-ne la centralele aflate în exploatare, cred că am creat habitate, nu am distrus habitate. Puteți să vedeți pe Transfăgărășan urșii care salută trecătorii, deci se simt bine”, a argumentat, la rândul său, Bogdan Badea,

 » Aflați mai multe informații aici.