Un troleibuz a ars ca o torță lângă un centru comercial din București

Un troleibuz al liniei 96 a luat foc, marți, în apropiere de depoul Alexandria. Din fericire, nu au fost raportate victime, iar șoferul s-a autoevacuat, a adăugat STB. STB a declanșat o cercetare internă în urma incidentului.

La fața locului au sosit pompierii, care au stabilit un perimetru. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar șoferul a reușit să iasă la timp. Este vorba de un troleibuz Astra Irisbus Citelis 12T.
Incendiu la indigo: Un Astra Iribus a luat foc și acum patru ani

Tot un troleu Astra a a luat foc și acum patru ani, în centrul Capitalei.

Surse administrative explicau atunci că incendiul a pornit de la un transformator montat greșit.

La vremea aceea, Nicușor Dan se afla în campanie electorală.

Iată ce spunea actualul primar de incidentul de acum patru ani.

„Troleibuzul în flăcări ilustrează perfect incompetenţa administraţiei Firea şi în privinţa transportului în comun. Solicit explicaţii publice de la Primarul General, Gabriela Firea, şi de la directorul STB! Vă reamintesc că directorul STB a fost trimis de doamna Gabriela Firea la conferinţa mea de presă de vineri pentru a mă sabota, alături de viceprimar şi alţi angajaţi ai STB şi ai Primăriei. Acestea sunt preocupările STB şi ale doamnei Firea, nu modernizarea parcului auto al STB! Este inacceptabil ca viaţa oamenilor să fie pusă în pericol pentru că parcul auto al STB este învechit, troleibuzele, autobuzele, tramvaiele sunt absolut mizerabile, iar toate achiziţiile făcute de doamna Firea sunt cel puţin dubioase”, scria Nicuşor Dan, pe Facebook, în 2020.