Un rinocer sud-african desfigurat de braconieri s-a întors în sălbăticie după 6 ani de tratament și 30 de operații

Un rinocer de 10 ani, care a suferit un atac brutal în urma căruia i-a fost smuls cornul, s-a întors în sălbăticie luni, după 6 ani de îngrijiri medicale în care a fost operat de 30 de ori, scrie France24. Când a fost găsit, era atât de slăbit și desfigurat încât de-abia putea să audă sau să mănânce. Salvatorii săi păstrează secretă locația exactă a lui Seha pentru a preveni riscul unui nou atac al braconierilor. Foto: Profimedia Images Salvatorii rinocerului l-au numit Sehawukele (Seha) sau „Dumnezeu să aibă milă de noi”. Seha a fost găsit de poliție în apropierea gardului unei reservații naturale.Poliția a apelat la John Marais, un veterinar de animale sălbatice care conduce o organizație de caritate numită „Salvăm supraviețuitorii”. Grupul reabilitează rinoceri care au supraviețuit atacurilor braconierilor. „S-a recuperat excepțional de bine”, a spus Marais. „Și cred că acesta este următorul capitol în care o să îl ‘re-sălbăticim’ într-o rezervație de 2.000 de hectare în care îl vom pune alături de două femele fertile.”Chiar și după toate operațiile suferite, cavitățile sinusurilor sunt încă expuse, ceea ce creează riscul de apariție a unei infecții. Îngrijitorii au ales, totuși, să îi dea drumul în sălbăticie, în speranța că se va reproduce și va ajuta la creșterea populației foarte reduse de rinoceri.Citește și: Măsuri disperate într-o fermă de rinoceri din Africa de Sud. Proprietarii le taie cornul pentru a-i feri de braconieriBraconajul a cauzat moartea a 249 de rinoceri în Africa de Sud în prima jumătate a anului 2021. În două săptămâni din decembrie, au fost uciși 24 „Nicio translocare a rinocerilor nu este lipsită de risc”, a spus și administratorul rezervației în care trăiește acum Seha. Rinocerul a fost sedat în siguranță și eliberat luni. Salvatorii săi păstrează secretă locația exactă a lui Seha pentru a preveni riscul unui nou atac al braconierilor.Vânatul ilegal a dus la moartea a cel puțin 249 de rinoceri în Africa de Sud în primele șase luni ale anului 2021,

 » Aflați mai multe informații aici.