Un proiect de lege vine în sprijinul mamelor care vor să călătorească cu copilul minor în străinătate, dar nu obțin acordul fostului soț

Birocrația excesivă este în continuare o problemă în România, astfel că de cele mai multe ori oamenii sunt nevoiți să consume timp și bani pentru a rezolva anumite situații. Este și cazul părinților divorțați care vor să călătorească în străinătate însoțiți de copiii minori. Pentru a putea ieși din țară, părintele însoțitor are nevoie de acordul fostului soț/fostei soții, potrivit prevederilor Codului Civil. Un proiect de lege inițiat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) prevede modificarea legislației în vederea simplificării procedurilor prin introducerea unei alternative – obținerea unui aviz de la Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Potrivit legislației actuale, este obligatoriu ca părintele însoțitor al copilului să prezinte poliției de frontieră un act notarial cu dovada acordului celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta din urmă își dă acordul pentru respectiva călătorie. Adevăratele probleme încep când unul dintre părinți refuză să își dea acordul, astfel că părintele însoțitor, de regulă mama, este nevoit să apeleze la instanță și la serviciile unui avocat. Costurile unui astfel de demers pot depăși suma de 5.000 de lei, ceea ce reprezintă un efort financiar major, ținând cont de actualul nivelul de trai din România.

Conform actualei reglementări, în cazurile urgente, părintele ce se consideră lezat poate solicita instanței de judecată, pe calea unei ordonanțe președințiale, suplinirea acordului celuilalt părinte, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de această procedură specială, anume să existe o aparență de drept pentru părintele care solicită ieșirea din țară cu minorul, măsurile solicitate prin ordonanța președințială să aibă caracter provizoriu, să existe urgență și să nu se prejudece fondul”, se arată în expunerea de motive anexată inițiativei AUR.

Proiectul de lege depus de AUR are în vedere modificarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate astfel încât părintele însoțitor să poată solicita și obține un aviz de la instituții specializate ale statului, în speță Direcțiile Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului.

„Proiectul de lege pe care îl propunem oferă posibilitatea alternativă a solicitării și obținerii unui aviz, atât pentru solicitarea și eliberarea pașaportului cât și pentru ieșirea din țară a minorului împreună cu părintele solicitant, iar acest document să fie emis de instituțiile statului cu atribuții în protecția drepturilor copilului, specialiștii din respectivele instituții fiind de altfel cei mai în măsură să se pronunțe cu privire la potențialele riscuri la adresa minorilor, în directă corelare cu scopul urmărit de legiuitor prin legea cadru”, arată inițiatorii.

Ce modificări prevede inițiativa AUR?

„Art 17 alin. (2) se modifică și completează și va avea următorul cuprins: 

(2)  Eliberarea pașaportului simplu electronic pentru minor,  în cazul  în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința,  cu excepția situațiilor prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. e), ee efectuează numai după obținerea avizului favorabil de la Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului ca urmare a verificărilor cerute motivat de părintele interesat sau după o soluționare a acestor cazuri de către instanța de judecată,  prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă,  prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013 ori prin ordonanță președințială prin care instanța a suplinit acordul celuilalt părinte pentru eliberarea pașaportului. 

După art. 31 alin (3) se introduce alineatul (3^1 ),  cu următorul cuprins:

În cazul părinților divorțat sau despărțiți în faptă, lipsa ori refuzul acordului unuia dintre părinți se poate suplini printru un aviz al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului,  emis în urma unei verificări cerute de părintele interesat pentru fiecare dintre ieşirile din ţară avute în vedere, dacă aceste ieşiri din ţară ale minorului nu depăşesc câte 20 zile consecutive.”