Un profesor de biologie şi o educatoare din judeţul Suceava, bănuiți de agresarea sexuală a unor minore, au fost arestaţi

Un profesor de biologie şi o educatoare din judeţul Suceava, bănuiţi de agresarea sexuală a unor minore, au fost arestaţi pentru 30 de zile, în două dosare distincte.

În primul dintre acestea, bărbatul de 59 de ani este acuzat că i-ar fi făcut avansuri cu tentă sexuală unei fete de 14 ani, care îi era elevă. Potrivit poliţiştilor, el ar fi avut un comportament indecent şi provocator. În cel de al doilea caz, s-a stabilit că femeia a agresat trei fetiţe, iar fapta ei a fost aflată după ce tatăl a două dintre victime a vrut să se răzbune, incendiindu-i maşina, informează agenția de presă Rador.