Un nou val de migranţi ar putea lovi Europa! La un pas de o criză uriaşă

Cei mai mulți dintre acești minori, urmează să ajungă în Germania și în Franța. Numai că, după incendiul care a distrus uriașul adăpost, au rămas pe drumuri aproape 13.000 de migranți. Așadar, se prefigurează o nouă criză umanitară.

Mii de refugiați și migranți au petrecut deja a treia noapte sub cerul liber pe insula greacă Lesbos. Au rămas pe drumuri după ce două incendii petrecute în nopți succesive au distrus tabără de refugiați Moria – oricum plină până la refuz.

Melissa Bell, CNN„Sunt kilometri și kilometri de suferință umană de-a lungul acestor drumuri,unde a fost tabăra de migranți Moria. Puteți vedea familii care fac tot ce pot să încropească un adăpost, că să se poată încălzi, pentru că noaptea este destul de frig. În schimb, este arșiță în miezul zilei. Femeilor de aici li s-a spus să se așeze la coadă pentru că vor fi aduse provizii. Înainte a mai sosit un camion și oamenii s-au înghesuit să apuce câte ceva.”

Pentru cei mai mulți, a fost primul ajutor de când incendiile i-au lăsat și fără puținul pe care îl aveau.

sursa: stirileprotv.ro