Un deputat conservator britanic, David Amess, înjunghiat mortal într-o biserică
Deputatul conservator britanic David Amess, în vârstă de 69 de ani, a murit după ce a fost înjunghiat vineri, în mai multe rânduri, în timpul unei întâlniri cu aleşi, într-o biserică din circumscripţia sa, la Leigh-on-Sea, la est de Londra, potrivit presei locale, iar poliţia nu a vrut să confirme identitatea victimei şi a arestat un suspect, relatează AFP.Poliţia locală a anunţat arestarea unui bărbat şi a confirmat că o persoană a murit după ce a fost înjunghiată, însă fără să-i precizeze identitatea.
Poliţia a anunţat că ”nu caută pe nimeni altcineva” după avceastă arestare.
Un martor, Anthony, a declarat postului de radio LBC, că o desfăşurare importantă a poliţiei avea loc la faţa locului.
”Am văzut că cineva era scos din clădire şi a fost urcat în spatele unei maşini de poliţie”, a povestt el.
”Aparent, a fost înjunghiat de mai multe ori”, a declarat el, referindu-se la deputat.
Un adevărat val de reacţii politice a început să curgă imediat, într-o ţară marcată de asasinarea în plină stradă, în 2016, a deputatei eurofile Jo Cox, cu o săptămână înaintea referendumului Brexitului, de către un simpatizant neonazist.
”(Este o) veste oribilă şi şocantă”, a scris într-un mesaj postat pe Twitter liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer, care a anunţat că se gândeşte la deputatul conserrvator, rudele şicolaboratorii acestuia.
» Aflați mai multe informații aici.