Un copil de 10 ani infectat cu Covid, refuzat la Timişoara din lipsă de locuri la Terapie Intensivă, a fost primit la Oradea. Ce spun medicii (VIDEO)

Un copil în vârstă de 10 ani din Arad, infectat cu Sars-Cov-2, care avea nevoie de internare la secțoa de Terapie Intensivă, nu a putut primi un loc la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, pentru că secţia de acolo era plină.

Copilul a fost primit, însă, la Spitalul Municipal din Oradea, spital Covid, unde, după cum spune dr. Ovidiu Burtă, directorul medical al unității, “am făcut tot ce a trebuit să-i facem un loc la Terapie Intensivă”. 

“Ni s-a rupt sufletul…”

Informaţia privind faptul că spitalul Victor Babeş din Timişoara a fost nevoit să refuze internarea unui copil de 10 ani a fost făcută publică chiar de managerul unităţii spitaliceşti, Cristian Oancea.

“Noi am refuzat un copil de 10 ani şi ni s-a rupt sufletul pentru că nu mai avem locuri. Prin mediatizarea acestor cazuri, încerc să atrag atenţia prin ce trecem. O să ajungem să fim nişte actori la ce se întâmplă. Nu mai avem forţa resursei umane, că paturile se pot suplimenta, dar un medic nu se formează peste noapte, necesită ani de zile. Colegii mei efectiv au ajuns la capătul puterilor. Cei care îndeamnă lumea să nu poarte mască să şi gândească. Îndemn şi eu: haideţi să gândim ce se întâmplă dacă ni se infectează părinţii”, a declarat Cristian Oancea pentru ObservatorNews.ro.

Presa centrală a relatat, de asemenea, că, de la Arad, micuţul a fost transferat până la urmă la Spitalul Municipal din Oradea. 

Primit la Oradea. Dr. Burtă: “Am făcut loc”

Informaţia a fost confirmată, sâmbătă, de directorul medical al spitalului. “Starea copilului este stabilă. El este internat la Terapie Intensivă. Copilul suferă de sindromul Pearson, o boală genetică a cărei gravitate e dată de faptul că o serie de organe sunt afectate.

 » sursa: ebihoreanul.ro