Un bărbat și-a aruncat casa în aer încercând să omoare o muscă

Un bărbat și-a aruncat în aer o jumătate din casă încercând să omoare o muscă cu o paletă electrică.

Francezul a fost iritat de bâzâitul insectei chiar când dorea să se așeze la cină. Așa că a luat paleta electrică concepută special pentru uciderea insectelor și a încercat să omoare muscă.

Din neatenție însă, a atins o canistră de gaz fără capac. În urma reacției între paletă și gaz, s-a produs o explozie care a distrus atât bucătăria cât și acoperișul casei din Parcoul-Chenaud.

Bătrânul a scăpat cu viață

Potrivit presei locale, bătrânul a fost extrem de norocos, suferind doar o arsură la mână.

Acesta a fost nevoit însă să se mute într-un camping local până ce familia sa va repara casa, scrie BBC, conform antena3.ro.