Ultima oră! Anisie: „Elevii nu vor mai merge fizic la şcoală”. Când se închid școlile

Încă de ieri, Ministrul Educaţiei a atras atenţia asupra faptului că, în condiţiile creşterii ratei de infectări cu noul coronavirus în Bucureşti, unităţile de învăţământ vor putea trece în scenariul roşu: “Dacă rata depășește trei la mia de locutori, cum suntem în situația asta azi, ISMB, cu DSP transmite către comitetul muncipiului București pentru situații de urgență propunerea pentru suspendarea temporară a cursurilor, pentru 14 zile. Asta înseamnă că elevii nu vor mai merge fizic la școală, învățarea va continua în sistem online.”

Baietel ce invata acasa in sistem online

Monica Anisie a venit şi cu următoarele precizări, legate de un plan de măsuri ce vizează desfăşurarea cursurilor în sistem online în cadrul scenariului roşu: “Am definitivat planul de măsuri cu privire la învăţarea online, ce are în vedere, pe de o parte, activitatea didactică şi, pe de altă parte, modalitatea în care fiecare unitate de învăţământ a stabilit un plan de măsuri pentru distribuirea tabletelor prin programul “Şcoala de acasă”.

Pentru astăzi, elevii vor continua să înveţe în sistem hibrid (faţă în faţă şi online), Ministrul Educaţiei menţionând faptul că nu s-a luat încă de ieri decizia ca în Bucureşti unităţile de învăţământ să intre de luni în scenariul roşu, întrucât “DSP are la dispoziție 24 de ore să comunice Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență rata incidenței cumulate”, iar “Prefectul Capitalei trebuie să convoace un Comitet pentru situaţii de urgenţă şi să ia măsura. Aşa este procedura.”

Întrebată ce se întâmplă cu tabletele care ar fi trebuit să ajungă în şcoli, ministrul a venit cu următoarele explicaţii: “Nu înţeleg de ce s-a ajuns la această situaţie şi de ce a trebuit să vin eu ca să deblochez situaţia. Dar la acest moment pot să vă spun că într-adevăr au fost distribuite către toate unităţile de învăţământ.

 » sursa: qbebe.ro