Uite viceprimarul, nu e viceprimarul! Consilierii locali din Obrejița sunt chemați să-și aleagă un alt viceprimar | Jurnal de Vrancea – Stiri din Vrancea si Focsani

Consilierii locali din comuna Obrejița au fost convocați într-o ședință ordinară în care vor trebui să-și aleagă un nou viceprimar după ce proiectul de hotărâre prin care consilierul PSD, Neculai Iliescu, a fost ales viceprimar al comunei a fost revocat. Totul s-a întâmplat după ce Instituția Prefectului Județul Vrancea a dat aviz de nelegalitate hotărârii Consiliului Local Obrejița prin care consilierul PSD a fost ales viceprimar al comunei. Potrivit Prefecturii, adoptarea hotărârii respective nu a respectat prevederile legale în vigoare, iar secretarul unității administrativ-teritoriale Obrejița nu a semnat documentele trimise de Primăria și Consiliul Local Obrejița către Instituția Prefectului pentru avizare.

 » Sursa: www.jurnaldevrancea.ro