UE vrea să pună capăt contractelor de import de gaze naturale pe termen lung, care sunt preferate de Rusia

Uniunea Europeană intenţionează să adopte o poziţia dură pentru a pune capăt contractelor pe termen lung de import de gaze naturale, în cadrul tranziţiei sale verzi, ceea ce reprezintă o lovitură pentru principalul său furnizor, Rusia, transmite Bloomberg. Executivul comunitar vrea să împiedice ca astfel de contracte să fie prelungite dincolo de 2049, în cadrul unei reforme de amploare a pieţelor sale energetice, se arată într-o serie de documente consultate de Bloomberg News. De asemenea, Comisia Europeană va propune şi măsuri pentru a întări securitatea aprovizionării, într-un moment în care blocul comunitar se confruntă cu preţuri record la gaze şi un posibil deficit de aprovizionare la iarnă.Planul Comisiei, care ar urma să fie dezvăluit miercuri, merge în sensul opus al solicitărilor venite din Rusia, care furnizează aproximativ o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Autorităţile de la Moscova preferă de mult timp contractele încheiate pe termen lung şi au cerut în mod repetat UE să semneze mai multe astfel de contracte pe termen lung, ca o condiţie pentru a prelungi un acord privind livrarea de gaze via fostele state din URSS şi după 2024.Ca răspuns la îngrijorările exprimate de unele state membre, potrivit cărora Kremlinul foloseşte gazele naturale ca o armă politică, propunerile ce urmează să fie anunţate de executivul comunitar vor permite de asemenea ţărilor membre să reacţioneze mai eficient în situaţii de criză. Citește și Virgil Popescu: Am format o minoritate de blocaj cu încă patru state și încercăm să facem niște modificări în piața achizițiilor de gazŞefii de guvern din statele membre UE urmează să discute toate aceste propuneri de măsuri la un summit care va avea loc joi la Bruxelles, conform Agerpres.Riscurile cu care se confruntă Europa sunt în creştere pentru această iarnă, în condiţiile în care gradul de umplere a depozitelor de gaze este la un minim istoric pentru acest moment al anului şi nu se întrevede un sfârşit al crizei.

 » Aflați mai multe informații aici.