UE, noul dăunător al agriculturii românești!
Fermierii români ar putea primi subvenții cu 30% mai mari, susține Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru Agricultură.
Fermierii români care au culturi vegetale primesc acum plăți directe în valoare de până la 210 euro/ha. În Germania şi Franţa, spre comparație, acestea ajung la aproximativ 310 euro, iar în Spania la 265 de euro/ha.
Iar dacă un fermier român primeşte 250 de euro/cap de animal pentru creşterea porcilor, în Polonia subvenţia este aproape dublă. Aşa am ajuns să importăm 80% din carnea de porc pe care o consumăm.
„Media plăţilor directe în UE este de acum 256 euro/ha. Este un decalaj mare între nivelul din Romania şi media din UE, dar soluţia problemei este egalizarea plăţilor directe, va fi posibilă doar dacă avem decizia de a majora bugetul. Intenţia mea este să fac tot ceea ce e posibil”, a declarat, pentru Observator News, Janusz Wojciechowski, comisar european pentru Agricultură.