Ucraina – GALERIE FOTO Val de refugiați din Ucraina spre România. Guvernul are în analiză accesul lor pe piața muncii. Aproape 2.700 de persoane din Ucraina sunt angajate acum în România
Aproape 57.000 de ucrainieni au intrat în România de la începutul războiului declanșat de Rusia, iar aautoritățile se așteaptă ca numărul acestora să crească. UE a avertizat că Europa se confruntă cu o criză umanitară majoră, iar numărul persoanelor strămutate din cauza invaziei Rusiei ar putea fi mai mare de 7 milioane.
Foarte mulți dintre cei care vin acum în România se află doar în tranzit, îndreptându-se către state din vestul Europei. Dintre persoanele care se refugiază în România, însă, o parte ar putea alege să rămână aici o perioadă mai lungă, iar în acest context, accesul cât mai ușor pentru aceste persoane pe piața muncii devine important.
IMAGINI POT FI VĂZUTE ÎN MATERIAL ȘI ÎN GALERIA FOTO (Inquam Photos / Casian Mitu – Alex Nicodim)
Date Profit.ro relevă că aproape 2.700 de persoane provenind din Ucraina sunt în prezent angajate în România, numărul acestora fiind ușor în urcare, față de 1.062 la finalul anului 2020. Aceste persoane lucrează în România de dinainte de criza declanșată acum de atacul Rusiei asupra Ucrainei.
La acest moment, Guvernul are în analiză accesul cetățenilor ucraineni pe piața muncii, în contextul în care un număr semnificativ de persoane se refugiază în România pentru a scăpa de conflictul care se extinde în Ucraina.
CITEȘTE ȘI Multicom, distribuitorul de materiale de construcții și bricolaj, a ajuns în 2021 la 19 milioane de euro cifră de afaceri
Conform datelor din Revisal, numărul de contracte ale unor cetățeni provenind din Ucraina este de aproape 2.700 acum, față de 2.334 la finele lunii decembrie a anului trecut și 1.062 în decembrie 2020, potrivit surselor Profit.ro.
De ce este important: Oamenii care se refugiază din Ucraina, din cauza războiului declanșat de Rusia, și optează să rămână în România pentru o perioadă mai lungă,
» Aflați mai multe informații aici.