Ucraina ameninţă să distrugă „podul lui Putin”, construit de ruşi peste Strâmtoarea Kerci, care face legătura cu peninsula Crimeea. Podul va fi „ținta numărul unu” dacă Kievul va obține armele necesare – general ucrainean

Ucraina a lăsat impresia joi că ameninţă să atace podul construit de ruşi peste Strâmtoarea Kerci, care face legătura cu peninsula Crimeea, prin publicarea unor detalii ale acestei construcţii, transmite vineri dpa, citată de Agerpres.

Serviciile de informaţii militare ucrainene au publicat detalii despre construcţia podului despre care susţin că sunt informaţii oficiale ruseşti, deşi nu a fost imediat posibil să se stabilească autenticitatea documentului de aproape 300 de pagini. Acesta a fost dat publicităţii la o zi după ce generalul ucrainean Dmitro Marcenko a declarat că podul va fi „ţinta numărul unu” dacă Kievul va obţine armele necesare. El a spus că Moscova foloseşte podul pentru a transporta provizii în Crimeea şi în sudul Ucrainei.

Din 2018, acest pod, cu o lungime de 18 de kilometri, leagă peninsula Crimeea de partea continentală a Rusiei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că au fost luate toate măsurile de precauţie pentru a asigura securitatea Crimeei. Kremlinul este conştient de ultimele ameninţări ale Kievului de a lua drept ţintă podul, a adăugat Peskov.

Moscova a ameninţat că va bombarda Kievul dacă această structură este atacată.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat că ameninţarea generalului ucrainean Marcenko contravine promisiunilor făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski partenerilor occidentali de a nu folosi arme cu rază lungă de acţiune pentru a ataca teritoriul rus.

Kievul continuă însă să se raporteze la Crimeea ocupată ca la un teritoriu ce aparţine Ucrainei.

Sursa foto: Federal Road Agency of the Russian Federation (Rosavtodor) via Wikimedia Commons