Turnul Paraşutiştilor, integrat în proiectul modernizării Cetăţuii
„Un proiect vizează amenajarea Cetăţuii, este de aproximativ 20 de milioane de euro. Prin proiectul de astăzi dorim să includem şi Turnul Paraşutiştilor în acest proiect, a se transforma în obiectiv turistic. Vom schimba radical faţa acestei promenade atât de iubite de către clujeni”, a declarat Emil Boc.
În 1 iulie 2019 a avut loc anunțarea rezultatelor Concursului Internațional de Soluții pentru amenajarea ansamblului urban „Cetățuia” din Cluj-Napoca, competiție lansată oficial la începutul lunii aprilie 2019. Concursul a fost organizat de Ordinul Arhitecților din România (OAR), la solicitarea Primăriei Municipiului Cluj-Napoca.
Concursul a avut ca scop găsirea celei mai bune soluții pentru amenajarea terenurilor din ansamblul urban „Cetățuia” aflate în proprietatea Municipalității din Cluj-Napoca, ca început al valorizării întregului ansamblu urban și al integrării lui în sistemul mai larg de agrement al orașului. Prin preluarea de către Primăria Cluj-Napoca a terenului care face obiectul acestui concurs, se trasează primii pași pentru integrarea Cetățuii în rândul spațiilor publice de mare interes din oraș. Dorința administrației locale, ca promotor al concursului este ca întreaga zonă să devină un spațiu public de o foarte bună calitate, un loc predilect pentru evenimente în aer liber, un loc reprezentativ cu un puternic caracter identitar pentru întregul oraș și folosit din plin de locuitori și vizitatori, totodată păstrând caracterul peisager al versantului sudic, atmosfera naturală a promontoriului stâncos și împădurit. Versantul sudic este considerat un spațiu emblematic al Clujului, cunoscut și ca „orașul de la poalele Cetățuii”.
Concursul a fost câştigat de Metapolis Architects BVBA, Atelier Mass, Ana Horhat. Autor principal: Atelier Mass, Ana Horhat, Metapolis Architects.