Turda va avea patinoar de Crăciun. Nu și târg

Municipalitatea turdeană a decis să amenajeze un patinoar în Parcul Central, dar a renunțat la ideea organizării Târgului de Crăciun.

„Chiar dacă, din cauza situației actuale, anul acesta nu vom putea organiza Târgul de Crăciun, avem totuși și o veste bună, vom deschide patinoarul din Parcul Central.

Sărbătorile de iarnă sunt pentru noi toți, indiferent de vârstă, sărbătorile bucuriei pe care le petrecem alături de cei dragi. Această situație dificilă prin care trecem, ne îndeamnă să profităm de orice prilej pentru a putea oferi cât mai multe zâmbete celor apropiați.

Chiar dacă Târg de Crăciun nu vom avea / Putem ieși și patina / Iar cei mici pot admira/ Căsuța lui Moș Crăciun / Pentru a putea spera la un an mai bun!”, a transmis, în versuri, municipalitatea din Turda.

Regulamentul de funcționare și organizare a patinoarului va fi publicat în perioada următoare.