Tribunalul Bucureşti a suspendat greva de joi de la Societatea de Transport Bucureşti şi a dispus reluarea imediată a activităţii

Potrivit reprezentanților Tribunalul București, instanța a suspendat greva şi a dispus reluarea imediată a activității, decizia fiind executorie.

Angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti au declanşat un protest spontan joi dimineaţă, astfel că nicio maşină nu a ieşit pe traseu în Capitală, Directorul societăţii Adrian Criţ afirmă că protestul este ilegal şi lansează acuzaţii la adresa licderului sindical Vasile Petrariu. Protestatarii cer creşterea salariilor şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a declarat joi că greva la Societatea de Transport Bucureşti, în urma căreia maşinile nu au ieşit pe traseu, este ilegală, fiind o acţiune foarte gravă, care afectează foarte mulţi bucureşteni, din toate categoriile. El a precizat că STB a depus deja acţiune în instanţă, iar municipalitatea va face o cerere de intervenţie, care e scrisă deja. El a mai susţinut că nu este grevă spontană, ci este orchestrată de liderii de sindicat, fiind o grevă politică, condusă de liderul de sindicat Vasile Petrariu, consilier PSD. Nicuşor Dan a transmis protestatarilor că este deschis la dialog, dar nu prin liderii de sindicat. Vasile Petrariu, liderul sindicatului de la Societatea de Transport Bucureşti (STB) a declarat, joi, că şoferii STB vor relua munca doar când directorul general al STB va fi demis de Consiliul de Administraţie. El a precizat că la negocieri, fără el nu va merge nimeni din partea Sindicatului Transportatorilor, răspunzându-i primarului Capitalei care afirmase că doreşte să vorbească cu cei care au făcut grevă dar nu cu consilierul PSD, care a politizat acest protest.