Timp de muncă redus, acordarea unor indemnizații pentru zilieri și sezonieri și încurajarea telemuncii, reglementate de Guvern ©

Guvernul a reglementat posibilitatea reducerii timpului de muncă și acordarea unor indemnizații pentru zilieri și sezonieri. De asemenea, este încurajată telemunca, transmite Ministerul Muncii și Protecției Sociale. 

foto cu caracter ilustrativ

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, o ordonanță de urgență prin care sunt reglementate o serie de măsuri de sprijin destinate angajaților și angajatorilor și de stimulare a creșterii ocupării forței de muncă în domeniile afectate de întreruperea sau restrângerea activității, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS – CoV – 2.

Una din măsurile adoptate de Guvern, și care va putea fi aplicată ori de câte ori se instituie stare de urgență/alertă/asediu, este sprijinul acordat de stat sub forma unei scheme de finanțare temporară a salariților care vor avea program redus de muncă.

Executivul a creat posibilitatea angajatorului să reducă, în această perioadă, timpul de muncă al salariaților, cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă, cu repartizarea corespunzătoare a programului de lucru și cu reducerea corespunzătoare a salariului.

Pe această perioadă salariaţii beneficiază de o indemnizaţie de 75% din diferența dintre salariul de bază brut prevăzut în contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă.

Aceste sume se plătesc de angajator și se decontează ulterior de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de muncă din bugetul asigurărilor de șomaj.

Reducerea timpului de muncă se stabilește prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puțin 5 de zile lucrătoare consecutive, acesta având obligația să stabilească programul de muncă pentru întreaga lună.

Reducerea timpului de muncă se poate aplica și în cazul programului de muncă în ture, precum și în cazul programului de muncă inegal.

 » Aflați mai multe informații aici.