Teza de doctorat a ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, ar fi fost scrisă de o muzeografă din Vrancea și directorul instituției, susține chiar angajata muzeului

O muzeografă susține că a scris teza de doctorat a ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, împreună cu directorul Muzeului din Vrancea. Într-un interviu pentru ziarul Libertatea, angajata muzeului a povestit că timp de 3 ani a lucrat la realizarea lucrării, chiar în sediul instituției. Atât ministrul, cât și directorul Muzeului au negat totul.

La sesizarea unui fost contabil al muzeului, cazul a ajuns și în atenția DNA și a Parchetului Vrancea, însă dosarele au fost clasate.

„50% e munca mea, 50% e a directorului”, spune despre teza de doctorat a ministrului Apărării, Aurora Apostu, muzeograf la Muzeul din Vrancea. Într-un interviu acordat ziarului Libertatea, ea a povestit că a lucrat timp de 3 ani la această lucrare și totul a fost făcut de la zero, împreună cu directorul muzeului de la acea vreme, Horia Dumitrescu, despre care spune că se încuia cu cheia în birou când scria la lucrarea de doctorat.

Femeia își amintește că după finalizarea lucrării, Angel Tîlvăr, în prezent ministru al Apărării, i-a adus directorului muzeului laptopuri și diverse cadouri. La vremea respectivă, Tîlvăr era la al doilea mandat de parlamentar PSD și un apropiat al fostului președinte al Consiliului Județean, Marian Oprișan.

Și tot angajații muzeului ar fi scris diverse articole care apăreau în Cronica Vrancei semnate de Angel Tîlvăr. Muzeografa a povestit că a acceptat să scrie teza de doctorat deoarece era mulțumită că lucra și nu avea cum să refuze o sarcină dată de director.

În 2016, un fost contabil șef al Muzeului Vrancei, Ionel Marin l-a reclamat la DNA pe directorul muzeului, iar una dintre reclamații se referea la folosirea personalului muzeului pentru redactarea tezei de doctorat a lui Angel Tîlvăr. Femeia

Aurora Apostu a fost citată la DNA, iar la scurt timp, directorul Muzeului i-a pus în față declarația scrisă dată procurorilor, i-a cerut socoteală și i s-a adresat cu apelativul „fă”. Femeia spune că directorul obișnuia să-i dea palme peste cap când nu-i convenea ceva.

Ea a fost sancționată și mutată într-o clădire insalubră, fără căldură, fără internet, unde era și supravegheată video.

Directorul muzeului și ministrul Apărării au negat totul, iar cele două dosare de la DNA și Parchetul din Focșani au fost clasate, pe motiv că faptele nu se confirmă, scrie G4Media.

Directorul Horia Dumitrescu a făcut-o labilă pshic pe Aurora Apostu, iar Angel Tîlvăr a spus că nu a cerut niciodată cuiva să-i facă teza de doctorat și că o poate susține public, fără nicio problemă.

Angel Tîlvăr este profesor de engleză, dar și-a susținut teza de doctorat în istorie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în 2012. Lucrarea s-a intitulat „Relațiile româno-israeliene între 1948-1989”.