Tensiune maximă în America: Camionagii au blocat punctul de trecere dintre SUA și Canada

Cel mai aglomerat punct de trecere terestră dintre Statele Unite și Canada a rămas închis marți, a anunțat agenția de frontieră canadiană, după ce camionagii canadieni au blocat luni benzile de circulație pentru a protesta față de măsurile de control al pandemiei luate de guvern, relatează Reuters.

Începând de duminică seară, poliția a început să preia încet controlul, confiscând mii de litri de combustibil și îndepărtând un camion-cisternă cu petrol, scrie mediafax.ro.

Camioanele au început să blocheze traficul pe Podul Ambassador, situat între Lacul Erie și Lacul Huron, luni târziu. Agenția de servicii de frontieră a Canadei a declarat marți că podul a fost închis, dar poliția a transmis ulterior pe Twitter că benzile de circulație spre Statele Unite sunt acum deschise.

Proprietarul podului, Detroit International Bridge Co, a declarat că traficul internațional pe pod trebuie să fie reluat.

„Încurajăm oficialii corespunzători să ia măsuri prompte pentru a atenua situația cât mai repede posibil, într-o manieră care să reflecte respectul reciproc”, a declarat președintele companiei, Matt Moroun, într-o declarație

Ministrul canadian al Transporturilor, Omar Alghabra, a declarat că monitorizează îndeaproape situația.

Canada trimite 75% din exporturile sale de bunuri către Statele Unite, iar podul este tranzitat de obicei de aproximativ 8.000 de camioane pe zi.

Președintele Asociației producătorilor de vehicule din Canada a cerut încetarea imediată a blocadei, afirmând că „întârzierile persistente la Podul Ambasador riscă să perturbe producția de automobile care angajează zeci de mii de canadieni”.

Premierul canadian Justin Trudeau, a apărut luni în public pentru prima dată în mai bine de o săptămână după ce a fost infectat cu COVID-19, spunând că protestul trebuie să înceteze.