Tanczos Barna: UDMR nu iese de la guvernare. Solicităm revenirea la protocolul agreat. Vedem ce se întâmplă la Cotroceni

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, luni, că UDMR nu iese de la guvernare și a solicitat revenirea la protocolul agreat.

„UDMR nu iese de la guvernare. Negocierile continuă. Protocolul astăzi încă este în vigoare. Vedem ce se întâmplă mâine la Cotroceni cu ocazia consultărilor”, a spus Tanczos Barna.

El solicită revenirea la protocolul agreat.

„Suntem mulțumiți de dl. Ciolacu. Am avut o colaborare foarte bună ca președinte al Camerei Deputaților, suntem mulțumiți de colaborarea cu PSD, la fel de mulțumiți de colaborarea cu PNL. Varianta propusă, într-adevăr, iese din protocol. Noi avem această solicitare de a reveni în cadrul protocolului agreat și de a merge mai departe în această coaliție”, încheie Tanczos Barna.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că dacă Uniunea pierde Ministerul Dezvoltării la rotativă nu va mai rămâne în Executiv.

„Eu am spus că fără Ministerul Dezvoltării nu putem să continuăm. Asta cunoaște și domnul Ciolacu”, a spus Kelemen Hunor, președinele UDMR.

Kelemen Hunor a mai spus că ieșirea UDMR-ului din coaliția de guvernare nu ar fi nici în beneficiul PSD-ului și nici în al PNL-ului. Vicepremierul susține că pentru UDMR cel mai important lucru este ca protocolul de guvernare să fie respectat. Acest lucru înseamnă că Ministerul Dezvoltării va fi condus tot de un membru al UDMR.


„Sunt convins că este în interesul partenerilor noștri și al societății ca PSD, PNL și UDMR să continue să guverneze împreună. Partenerii noștri cunosc intențiile noastre: prima opțiune pentru noi este respectarea protocolului, deoarece cuvântul dat, actul semnat ne obligă. Totodată fără Ministerul Dezvoltării nu putem continua”.


Marcel Ciolacu este cel responsabil cu formarea noului Guvern


Liderul UDMR a mai adăugat că Marcel Ciolacu va fi responsabil din momentul în care va ocupa funcția de prim-ministru să formeze noul Guvern. Kelemen Hunor a transmis că așteaptă propunerea viitorului premier privind structura noului Executiv. De asemenea, vicepremierul a susținut că UDMR va purta în continuare negocieri privind împărțirea ministerelor.

„Nu ne-am ridicat de la masa negocierilor și nici nu ne vom ridica, deoarece UDMR și-a asumat responsabilitatea guvernării până în anul 2024. Din momentul în care președintele țării îl va desemna pe Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru, va fi responsabilitatea domniei sale să formeze un Guvern. După desemnare, așteptăm propunerea premierului Ciolacu privind structura coaliției de guvernare”, a scris Kelemen Hunor pe Facebook.

Sursă: Inquam Photos / Raul Stef