Sute de mii de oameni din Mariupol nu au hrană, apă, căldură, electricitate și nu beneficiază de îngrijiri medicale
Sute de mii de oameni din orașul-port ucrainean asediat Mariupol nu au hrană, apă, căldură, electricitate sau îngrijiri medicale, pe fondul unei situații umanitare „din ce în ce mai îngrozitoare și disperate”, spune Crucea Roșie Internațională, potrivit The Guardian. Într-un mesaj audio înregistrat miercuri, șeful adjunct al delegației organizației, Sasha Volkov, a descris condițiile dureroase din oraș. „Mulți oameni spun că nu au mâncare pentru copii”, a declarat acesta.Oamenii au început să se atace pentru mâncare. Sunt cetățeni care scot benzina din mașinile altora.Toate magazinele și farmaciile au fost jefuite în urmă cu câteva zile, a spus el, iar oamenii s-au îmbolnăvit din cauza frigului. Adăposturile sunt rezervate doar pentru copiii mici și mamele lor. Ceilalți adulți și copiii peste doisprezece ani dorm la birou.„Vom avea de mâncare pentru câteva zile. Am început să ne îmbolnăvim, mulți dintre noi, din cauza umidității și a frigului pe care îl îndurăm. Am încercat să atingem standardele de igienă cât mai mult posibil, dar nu întotdeauna o putem face”, a mai declarat Volkov. Editor : Liviu Cojan
» Aflați mai multe informații aici.