SURSE Șeful Agenției de Plăți în Agricultură, liberalul Ionuț Lupu, demis de ministrul PSD Florin Barbu / Liberalul de la APIA refuzase plata subvenției pentru firmele apropiate familiei Stănescu, în dosarul stufului din Delta Dunării

Ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu, a semnat, marți, ordinul de demitere a șeful Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), liberalul Ionuț Lupu, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale. Demiterea lui Ionuț Lupu, care e membru PNL, are loc cu o zi înainte de ședința decisivă a coaliției privind calendarul alegerilor și în momentul în care Nicolae Ciucă, președintele PNL, este într-o vizită în Spania.

Lupu făcuse în urmă cu câteva săptămâni o plângere la DNA în care a denunțat presupuse presiuni asupra lui pentru a debloca plățile pentru stuful din deltă, conform surselor G4Media.

Amintim că APIA a stopat plățile, iar Parchetul European (EPPO) a cerut documente de la instituțiile statului în legătură cu modul în care două firme apropiate de baronul PSD Paul Stănescu au ajuns să solicite subvenții europene de aproape 6 milioane de euro pentru stuful din Delta Dunării.

Context

Două firme, controlate la acel moment de fiul lui Paul Stănescu și de un fost consilier al secretarului general PSD, au ajuns să ceară subvenții europene pentru stuf în urma unei legi promovate de actualul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, considerat chiar omul de casă al lui Stănescu.

Astfel, o lege modificată pe ascuns în 2023 în Parlament a transformat Delta Dunării în pajişte, pentru care se pot cere subvenții de milioane de euro de la UE, potrivit unei investigații a emisiunii ”România, te iubesc” de la Pro TV. Iar singurele firme care au acces la aceste subvenții sunt deținute de Ștefan Stănescu, fiul baronului PSD Paul Stănescu, și de un fost consilier al secretarului general al PSD.

Investigația Pro TV arată că parlamentarul care a modificat legea este tocmai Florin Barbu, la acel moment președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților. Ulterior, proiectul a trecut rapid prin parlament și a fost promulgat de președintele Iohannis.

Acum, cele două firme care au concesionat activitatea de recoltare a stufului din Delta Dunării au cerut subvenție în baza legii lui Florin Barbu. APIA a oprit plata subvenției pentru că această subvenție se plătește firmelor care au concesionate suprafețe de teren, nu activitatea desfășurată pe aceste suprafețe. Or, cele două firme nu au concesionat de la Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) suprafețele acoperite de stuf, ci doar activitatea de recoltare a stufului, potrivit informațiilor G4Media.

Cererea de plată transmisă de cele două firme, Ecologic Danube SRL și Biodelta Resurse SRL, fusese inițial aprobată de APIA Tulcea, dar a fost stopată de structura centrală a instituției în urma controalelor lansate.

Un alt semn de întrebare legat de cererea de subvenție are legătură cu obiectul subvenției. Astfel, firmele au dreptul să recolteze stuful în perioada octombrie – martie, când stuful e mai degrabă uscat, ceea ce face improbabilă utilizarea pe post de furaje pentru animale. Or, subvenția are tocmai rolul de a stimula producția de furaje.

Acum, acționar principal în companiile Ecologic Danube SRL și Biodelta Resurse SRL este Marinela Iscru, soția preotului Madalin Iscru, fostul consilier al lui Paul Stanescu pe vremea când baronul PSD era ministru al Dezvoltării. Anul trecut, printre acționari se număra și Ștefan Alexandru Stănescu, fiul lui Paul Stănescu, potrivit anchetei Pro TV.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media