SUNTEM ALĂTURI DE PATRIARH! Cu CTP la cârma Corabiei Nebunilor toate drumurile duc la… Moscova

Atitudinea curajoasă a Patriarhului Daniel, care le-a amintit puternicilor vremelnici ai zilei că regimul comunist a căzut în 1989 după ce a cutezat să se atingă de pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, a adus lumina pe fețele fiilor Luminii, care de mult așteptau o mângâiere și o îmbărbătare după cedările din postul Paștilor, dar a și dezlănțuit jihadul în tabăra fiilor întunericului. 

Toate drumurile duc la… Moscova

Una dintre cele mai smintite reacții de tele-vizuină a venit din
partea lui Cristian Tudor Popescu, instigatorul la violențe din timpul
Fenomenului Piața Universității și ai Mineriadei din 1990. De prisos să
intrăm în detalii biografice sau să amintim cum și cât a batjocorit
România reală acest bolnav mintal posedat, atacându-l până și pe
Eminescu, cot la cot cu dilematicii dlui Pleșu. De altfel, CTP și A.
Pleșu apar împreună în paginile fostului ziar Scînteia în sinistrele
zile ale României din iunie 1990. Orice cunoscător al problemelor
României știe a cui a fost Pravda de limbă română și a cui a rămas și,
ca atare, pentru cine au lucrat și lucrează și azi manipulatorii
cocoțați în vârful ei. Remarcăm doar că pe unde a fost plimbat și scos
pe sticlă posedatul nostru de serviciu(i), de la ProTV la DigiTV,
posturile în cauză au avut atitudini antiromânești și anticreștine
fățișe. Să fie de vină acționariatul lor? La
DigiTV, cel puțin de fațadă, îl avem pe miliardarul Zoltan Teszari,
rezident al Budapestei, în Ungaria, și tovarăș cu Marius Vizer, un om de
afaceri român stabilit în Austria, extrem de
cunoscut pentru faptul că este unul din apropiații lui Vladimir Putin,
după cum scrie revista Capital. „Pentru a prosti oamenii, șarlatanul Daniel n-are nevoie de matematică,
nici de logică – o dă direct, ca o strigătură pentru vitele ce le
păstorește”, scrie Popescu azi. De data aceasta, nu mai merge cu
subtilități de tipul scoaterii ș-ului din cuvântul „creștin”, adepții
progresismului tropăitor sunt în vrie și dau din ei cuvinte grele. Dar,
paradoxal, genul acesta de reacții nu face decât să strângă rândurile și
mai tare între creștini, care se simt apărați de patriarhul lor și, în
revanșă, fac scut în jurul lui.

“Să nu-i lăsăm singuri pe Părinții noștri!”

“Toți părinții
Bisericii, în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel, sunt lapidați
zilnic pe un drum către o Golgotă imaginată de ura groaznică a
luciferilor veacului acesta! O să vedeți acum, în zilele următoare,
uriașa mobilizare a diavolilor care-l țin pe Iuda pe tron, împotriva
Preafericitului Părinte Daniel, împotriva Bisericii noastre, împotriva
lui Dumnezeu.”, scria ca un bun cunoscător al fenomenului editorialistul nostru Marian Ghițeanu, încă de dinainte de a se declanșa valul de ură la apăsarea butunului roșu. Și continua, cu îndemnul: “Să nu-i lăsăm singuri pe Părinții noștri!

 » Citește întreg articolul pe www.activenews.ro